Mama Domnica Trop la Fesivalul „Maria Lătăreţu” din Tg Jiu – o altfel de poveste

În rândurile care urmează veţi afla şi veţi vedea imagini din spatele scenei Festivalului „Maria Lătăreţu” înainte şi după cele aproape 7 (şapte) minute cântate de Mama Domnica Trop. Toate astea pot fi restrâns exprimate într-un singur cuvânt: SIMPLITATE. Maria Lătăreţu a fost omagiată de o soră mai mică a ei, o femeie la fel de modestă, de săracă (pensia Mamei Domnica – care ar fi declarată “patrimoniu viu” în alte ţări mai atente este şi azi 33,5 lei!), de smerită dar incredibil de frumoasă – aşa cum este de fapt ţara noastră. O femeie din Izverna care, la cei 73 de ani ai ei, a făcut eforturi incredibile pentru a ajunge la Tg Jiu. De ce? Din respect pentru Maria Lătăreţu şi din respect pentru poporul român care n-a uitat-o şi care încă o mai iubeşte. „Privighetoarea Gorjului” care a plecat alături de îngerii ocrotitori ai poporului român în urmă cu 39 de ani, a fost PREZENTĂ la acest Festival. Unele întâmplări, bune sau rele, au avut tâlcul lor şi au fost „plănuite” probabil de-acolo de sus de cineva care a vegheat tot timpul festivalul. Veţi vedea şi de ce…
Pe la începutul lunii noiembrie am fost sunat de publicistul Dorin Brozbă – un aprig şi mereu activ promotor al folclorului autentic românesc, pentru a mă întreba ce se întâmplă cu telefonul Mamei Domnica pentru că nu-i mai răspunde de zile bune.

Cunoscutul publicist gorjean Dorin Brozbă şi Ioana Lătăreţu – nora marii artiste

Dorea să o invite la Festivalul „Maria Lătăreţu” ediţia 2011 care aniversa 100 de ani de la naşterea marii artiste a Gorjului şi a românilor. Întâmplarea a făcut ca în aceeaşi zi să primesc telefon de la Ionică – poştaşul din Izverna care mă ruga să fac cumva să repar telefonul Mamei Domnica pentru că nu mai poate vorbi la el. Lucrătorii de la Romtelecom au reparat, spre cinstea lor, aproape imediat defecţiunea semnalată– era vorba de firul care se desfăcuse de pe parul – unde era prins. Când am întrebat-o pe Mama Domnica dacă merge la festival mi-a spus „merg mumă, cum de nu, da nuş’ ce să ma fac cu picioarele că ma dor de nu mai pot ieşi din casă. M-a dor genunchii ge ma sacă la inimă”.
În ziua următoare Telu, ginerele ei a mers la Izverna şi a adus-o pe Mama Domnica cu maşina la Severin. Ne-am dus imediat la dr Nan la secţia de Recuperare din Severin care, de cum a văzut-o a şi recunoscut-o.”-Ce mai faci mumă Domnică, mai cânţi?” „-Mai cânt mumă, cum să nu, da nu prea mai pot mergea că m-a dor rău picioarele!”. I-am spus doamnei doctor că trebuie cum ne-cum să ajungă la Festivalul „Maria Lătăreţu” de la Târgu Jiu. A consulta-o cu grijă şi după ce mi-a spus ce injecţii şi ce pastile să ia, ne-a trimis la subsol, unde se efectuează proceduri de recuperare şi fizioterapie, să începem şedinţele de „reparare” a genunchilor obosiţi de „dealurile destinului pe care tot le-a suit şi le-a doborât” atâţia amar de ani…

Nina şi Mirela, două fete frumoase dar şi deştepte foc, au preluat-o cu grijă pe Mama Domnica şi i-au aplicat, zi după zi, întocmai procedurile recomandate. În prima zi, după ce Mama Domnica a intrat în sala cu paturi pline de bolnave conectate la tot felul de aparte electrice, o parte din aceste dispozitive au început să piuie deoarece femeile s-au întors după „Muma Domniţa” uitând de electrozii aplicaţi- care pe spinare, care pe ceafă, care pe picioare. Bucuria de a o vedea în carne şi oase pe „Mama Domnica” le-a făcut să uite şi de durere şi de electrozii lipiţi de piele!. O rară ocazie de a o mai vedea încă puţin, încă o dată „pe viu” pe Muma noastră a tuturor…

Luna “rasarită” ne-a însoţit până la Izverna şi mai departe…
Joi dimineaţă la ora 6, împreună cu soţia şi cu prietenul Marinică din Gemeni, am plecat în galop spre Izverna însoţiţi fiind de o lună, mare cât ceaunul de mămăligă al Mamei, o lună plină „rasarită” încă de „sara”.
Mama Domnica ne aştepta nerăbdătoare să plecăm „să facem o cântare şi pentru doamna Latareaţa”. Ne-a spus că s-a trezit încă de la ora 4 să se primenească. „La noi mumă, nu-i ca la oras, trebuie să ne spalăm la lighean şi eu cân’ cânt eu trebe să fiu curată, altfel nu cânt!” – ne povestea în timp ce mai îndesa câteva lemne sub plită. „Hai să va frig câta brănză cu ouă că plecăm la drum şi dacă-i stomacu gol s-a şuce şi n-i rău în maşină. Aşa dacă-i plin cu mâncare n-avem nimica”. Am fost de acord, chiar dacă era cam de noapte pentru o masă aşa consistentă, mai ales că pusese la fript şi „câta carne de vită”. Asta pentru că brânza şi ouăle prăjite de Mama Domnica au un gust unic – marca Izverna.

Mi-a arătat straiele pe care le pregătise pentru Tg Jiu şi m-a întrebat cum ar fi mai bine să-şi lege năframa. I-am arătat o poză din vitrină şi i-am spus că ar fi bine să o lege ca în fotografie.
Am plecat din Izverna pe la 7 jumate iar în drum ne-am oprit la Oana Pârvan din Ponoare să-i cerem nişte agrafe cu care să-şi prindă Mama Domnica „legatura de pe cap”.

Între două frumoase

Oana şi Mama Domnica

Oana Pârvan şi Mama Domnica

Oana este o fată modestă, plină de bun simţ şi care s-a bucurat enorm s-o revadă pe Mama Domnica. Ne-a arătat mândră atelierul ei unde lucrează artizanat. I-a arătat Mamei Domnica câteva zeci de modele de ciupege, de poale sau de oprege şi chiar i-a făcut cadou Mamei un brâu pe care l-a purtat pe scena Festivalului gorjean.

“Batrâneţă haine grele…”

A venit de unde se adăpostea de ploaie şi a aterizat în preajma Mamei Domnica şi a noastră mergând pe lângă noi un timp. Să fi fost spiritul Mariei Lătăreţu?…

Am ajuns pe o ploaie măruntă şi rece la Tg Jiu unde ne-am cazat cu ajutorul domnului Dorin Brozbă la hotelul Miami de lângă Muzeul de Artă (fostul hotel „al partidului”). Am aflat că restul personalităţilor prezente la Festival se găseau deja cazate la un alt hotel – Gorjul, unde invitaţii puteau servi masa.
După formalităţile hoteliere foarte rapide – fetele de aici au recunoscut-o imediat pe Domnica Trop şi nu au vrut ca aceasta să aştepte nici măcar o secundă în plus, ne-am dus la Casa de Cultură ca să ne întâlnim cu orchestra pentru repetiţii.
Aici, într-o cămăruţă, înghesuiţi, instrumentiştii repetau de zor cu celebrităţile sosite deja înaintea noastră. Mama Domnica, a fost recunoscută imediat şi nume mari ale scenei din România s-au aplecat să-i sărute mâna cu profund respect. Gheorghe Roşoga i-a dat „săru’mâna” şi s-a înclinat în faţa Majestăţii sale Domnica Trop iar alte artiste – Viorica Flintaşu, Polina Manoilă, Ştefania Rareş, Nineta Popa, Floarea Calotă, Aneta Stan, etc au sărutat-o cu mult drag.
De la sala de repetiţii am plecat la masă pentru că diabetul nu ştie de cântece sau de poveşti.

Aici, Mama Domnica a fost de acord să dea un interviu pentru Radio Antena satelor din Bucureşti, interviu realizat de o doamnă frumoasă şi mândră ca o garofiţă – sensibila doamnă Garofina – interviu care va fi difuzat chiar înainte de Naşterea Domnului, pe 24 decembrie.
Un moment emoţionant s-a petrecut la ieşirea din restaurant când Mama Domnica a fost îmbrăţişată cu dragoste de doamna Ioana Lătăreţu – nora Mariei Lătăreţu.

 

Mama Domnica repetă cântecele în camera 8 de la hotel Miami

În cele 4-5 ore scurse până la ora 18, când urma să plecăm la Casa de Cultură, Mama Domnica, în camera de hotel micuţă, a ţinut-o tot într-un cântat. Cânta într-una şi ne întreba care cântec „ar fi fost mai potrivit” – pentru că organizatorii ne atrăsăseră atenţia că sunt foarte mulţi artişti şi că trebuia să cânte fiecare doar câte două melodii. Până la urmă s-a hotărât să cânte „Fire-ai naibului de deal” şi „Sara cân’ rasarea luna”. Pe la ora 5 am plecat cu Marinică să vedem care este atmosfera la Casa de Cultură lăsând-o pe Mama Domnica să se primenească. I-am rezervat un scaun (am folosit o chitanţă pe care mi-a dat-o o femeie din spatele scenei şi pe care am scris „rezervat Domnica Trop”) chiar pe rândul întâi lângă scenă pentru ca să poată vedea spectacolul şi să poată urca scena atunci când i-ar fi venit rândul să cânte. Cineva, o ilustră necunoscută doamnă a luat hârtia scrisă de mine, a rupt-o şi s-a aşezat pe scaunul destinat Mamei Domnica. De ce era nevoie ca Mama Domnica să stea acolo? Din cel puţin trei motive: unul pentru că a dorit să vadă ea „cine şi cum cântă”, apoi pentru că ea se simte cel mai bine în mijlocul oamenilor, a publicului, al „faptului” şi nu în cele din urmă pentru că ne-a fost imposibil să aflăm ordinea apariţiei/intrării artiştilor pe scenă. Marinică s-a aşezat chiar el pe scaunul alăturat acolo şi a stat nemişcat, cu fălcile strânse şi cu privirea setată pe „atenţie muşc!”, până m-am întors de la hotel cu Mama Domnica.
În camera de hotel, chiar înainte de a pleca spre sala Casei de Cultură, televizorul arăta întruna imagini cu nişte fătuci care se certau, care înjurau, care ameninţau cu tribunalul, care arătau cu degetul ceva sau pe cineva şi care pomeneau la răstimpuri numele festivalului „Maria Lătăreţu”. Nici una din aceste vorbe sau imagini nu i-au atras câtuşi de puţin atenţia Mamei Domnica pentru că nu pricepea defel ce se întâmplă: bucuria de a fi prezentă acolo şi de a cânta publicului care o aştepta era mult prea mare. Era mereu cu ochii spre oglinda prea mică din camera de hotel pentru a aranja şi cel mai de pe urmă detaliu al costumului ei popular. Trebuie spus că pe cât de cumsecade şi de blândă e Mama Domnica în restul timpului, când e vorba de hainele populare pe care le îmbracă atunci când cântă la public, e surprinzător de riguroasă şi de atentă la detalii. Nu acceptă nici cel mai mic compromis iar ritualul îmbrăcării costumului este aproape la fel de sacru pentru ea precum gesturile pe care le face preotul când intră în strariele preoţeşti cu care împlineşte slujba în Biserică. Cutele opregului trebuie să fie doar aşa cum spune ea iar nodul năframei trebuie executat perfect. Nici o cută în plus sau în minus. Abia am convins-o să nu se suie în pat în picioare de frică să nu se dezechilibreze: nu vedea prea bine în oglindă cum „cage opregu la space” şi nu mă credea că „e bine”. Atunci când o ajutam să-şi lege năframa, am observat anumite cicatrici pe mâini dar şi pe frunte: „-De unde-s Mamă rănile astea?” am întrebat-o. „-De un’ să fie mamă. Ma bacea tată-tu Gheorghe că era gelos. Cu scaunu m-a bacea!” „Păi şi matale de ce-ai răbdat?” –„- Păi am rabdat mamă că dacă mi l-a dat Dumnezeu şi fetele mele îl iubeau aşa cum era că era tata lor şi am tânut de el. Da acu s-a facut om bun. El dă la gaini, el fierbe oala cu dovleţi pentru porc, el face curat în casă, el face de mâncare, el ştie să-mi dea pastilele. E bun acu că fără el nu ştiu ce m-aş face.” „-Da cum de-ţi mai venea mata să mai şi cânţi când ai suferit atâta?” –„Păi cum să-mi vină mamă. Dumnezeu îmi dadea puterea şi vorbele. El a vrut să fie asa!”. Mi-am adus aminte de vorbele Profesorului Dumitru Constantin Dulcan – un alt mare român – eminent cercetător al creierului: „Dumnezeu ne-a ales pe noi din miile de miliarde de posibilităţi de a nu fi fost şi ne-a trimis aici pe Pământ în misiune”… „Trebuie să le îndurăm şi pe cele bune şi pe cele rele că toate-s de la Dumnezeu trimise să ne încerce sau să ne întărească” spunea preotul din Izverna…
Am mers pe jos pe străzile din Tg Jiu – de la hotelul Miami până la Casa de Cult-ură deoarece am avut o problemă cu găsirea unui loc de parcare (mi s-a atras atenţia că mi se vor bloca roţile şi mi se va ridica maşina dacă nu o parchez legal). Oamenii care se grăbeau şi ei să ne depăşească pentru a ajunge mai repede la spectacol întorceau cu mirare capetele spre femeia îmbrăcată ca o Regină care mergea încet şchiopătând şi îşi şopteau uimiţi: „Uite-o pe Mama Domnica Trop”. Un şofer cu un microbuz vechi s-a oprit chiar în intersecţia de lângă Casa de Cult-ură invitând-o din faruri să traverseze şi apoi prin geamul lăsat a salutat-o apoi a aşteptat-o pe Preoteasa Sufletului românesc din Izverna să treacă strada, el având chiar verde la semafor şi stârnind claxoanele celor din spatele lui care nu ştiau de ce s-a oprit. S-a gândit el atunci că nu-i bine să-i treacă pe dinainte şi că nici o lege nu-i poate impune să taie calea unei Regine!…
Mama Domnica mergea încetunel, atentă ca nu cumva să supere cu vreun efort prea mare genunchii încă dureroşi. „Mă dă-l naibului, da tu auzi cum pocnesc picioarele mele? Parcă-s de capră!”… se amuza Mama Domnica râzând uşor ca să nu geamă de suferinţă…

Prietenul nostru Marinică Şchiopu îi citeşte numele pe afişul Festivalului
Când am ajuns, sala se umpluse de oameni până la refuz. A trebuit să împing cu mâinile, cu capul şi cu posteriorul trupurile lipite unele de altele care obturau, precum barajul de beton de pe Cerna, intrările în sală pentru a-i face loc Mamei Domnica să intre. Marinică s-a ridicat şi a ajutat-o să se aşeze în timp ce oamenii de pe scaunele de deasupra îşi întindeau care cum puteau gâturile s-o vadă mai bine. „Uite-o pe Domnica Trop!” îşi trimiteau unii altora complice informaţia arătând discret rândul întâi dinspre scenă.

Mama Domnica în mijlocul oamenilor – pentru care a coborât din Izverna
Aşadar, de la ora 18,30 până la miezul nopţii, Mama Domnica a asistat, atentă să nu piardă vreo secundă, la întregul spectacol – omagiu adus marei artiste Maria Lătăreţu. A privit şi s-a bucurat de fiecare cântec auzit şi a zâmbit fiecărui artist care cânta chiar în faţa ochilor ei de copil mare. O mină nedumerire a avut: Maria Ciobanu care s-a aflat pe scenă la câţiva metrii de ea, n-a văzut-o şi nici n-a mai rămas pe urmă să poată vorbi cu ea!…
Aproape de terminarea spectacolului, Mama Domnica s-a ridicat şi cu paşi mici şi rari s-a îndreptat spre culoarul care duce în spatele scenei. Eu eram pe ultimul rând – alături de maestru sunetului Ionescu şi n-am putut din cauza aglomeraţiei să ajung lângă ea atunci, aşa că Mama Domnica a fost însoţită doar de soţia mea şi de Marinică spre locul de unde artiştii păşeau pe scenă în faţa publicului spectator. Dar, pentru că înaintea ei s-au grăbit alţi cântăreţi să „prindă emisia tv”, Mama Domnica a rămas să cânte ultima. Ca să nu stea în picioare, acolo în spatele scenei, Mama Domnica a rugat o tânără interpretă îmbrăcată în costum popular să o lase pe ea să stea pe scaunul ei iar aceasta s-a ridicat în picioare şi i l-a oferit. În acel moment un folclorist mascul cam întunecat la faţă, îmbrăcat şi el în costum alb popular a certat-o pe fătucă pentru că el îi adusese ei scaunul acela, nu „lu mamae”. Mama Domnica a dat să se ridice cu greutate intimidată de brunet dar acesta s-antors cu spatele atras fiind de o altă fătucă. Deh! unii au în cap doar aere, scaune şi…
Mama Domnica Trop – Marea Preoteasă a sufletului românesc din Izverna- cu doar 4 clase primare, a încheiat magistral un spectacol dedicat Mari glorii a neamului românesc- Maria Lătăreţu şi ea la rândul ei, absolventă  tot a 4 clase primare dar consacrată tot ca Mare Magiciană a Sufletului românesc. Nici dacă s-ar fi lucrat o lună de zile la desfăşurător ul evenimentului (inexistent de altfel) nu s-ar fi potrivit mai bine! Dumnezeu sau poate că un spirit anume acolo sus (oare chiar al Mariei?) a potrivit aşa minţile organizatorilor. Poate că ştia ea de ce!…
O observaţie: Mama Domnica au intrat pe scenă şi a cântat cumva de pe laterala scenei şi nu la mijlocul ei. Cred că instinctiv ea, din bun-simţ şi smerenie a lăsat locul acela  gol – pentru Marea Absentă – Maria Lătăreţu. Pentru că se afla acolo pentru a o pomeni pe „Privighetoarea Gorjului” şi nu pentru a culege bis-uri trufaşe şi felicitări sau „palme” personale. Publicul gorjean inteligent a simţit asta şi aplauzele au fost şi pentru cântecele cântate dar şi pentru smerenia acestei distinse muntence.

După terminarea oficială a spectacolului şi stingerea ultimelor aplauze, CD-ul cu cântecele Mamei Domnica s-a auzit în continuare în boxele sălii Casei de Cultură, până când sala s-a golit definitiv de spectatori, iar responsabilul cu luminile a început să stingă pe rând, becurile. Cineva a dorit ca vocea ei să se mai audă încă puţin în acea sală aranjată şi dedicată Mariei Lătăreţu. Din nou întrebarea obsedantă: cine a potrivit aşa întâmplarea?. Ce spirit nevăzut a mai fost acolo în sală?. Nu ştim, dar, bănuim. Mama Domnica nu se grăbea să ajungă la nici o altă cântare publică sau privată, ea venise doar pentru Maria Lătăreţu şi mai ales pentru publicul ei pe care l-a iubit toată viaţa. Şi el pe ea…


Mama Domnica Trop şi Mihai Mihalache

Polina Manoilă Mama Domnica şi Mihai Mihalache





Un Rege  – al oltenilor şi o Regină – a munţilor Mehedinţului

Viorica Flintaşu Mama Domnica şi Mihai Mihalache

Mama Domnica şi Ştefania Rareş

Mama Domnica şi câţiva din prietenii ei care au venit la masa noastră

Începutul Festivalului şi sfârşitul acestuia…

Mama Domnica cântă la hotel un cântec NOU-NOUŢ NEDIFUZAT NICODATĂ!…

Cu adevărat pentru Mama Domnica Trop a fost o seară regală pe care nu o va uita curând mai ales că această seară a fost dedicată unei artiste pe care ea a respectat-o şi a iubit-o ca pe mama ei, ca pe sora ei – Maria Lătăreţu.


Mama Domnica Dumitru Hortopan şi Dorin Brozbă la Muzeul Judeţean Gorj

A doua zi l-am vizitat pe domnul Hortopan – directorul Muzeului judeţean care ne-a povestit şi ne-a arătat câteva icoane de vatră.


Icoană de vatră

De-aici am plecat la Casa muzeu „Constantin Brâncuşi” din Hobiţa. Pe drum a ţinut-o tot într-un cântat. Aici Mama Domnica a constatat că aceasta este asemenea casei ei de la Curtişoara. Ghidul nostru ne-a povestit despre Constantin Brâncuşi apoi ne-a spus că este onorat de prezenţa Mamei în acel loc şi i-a arătat Cartea de Onoare destinată marilor personalităţi. M-a rugat să scriu eu vreo două vorbe (s-a uitat la mine întrebându-mă din ochi aproape speriată “păi mata ai uitat că eu nu ştiu carte?”) apoi s-a semnat după ce i-am citit cele scrise: „Asa mamă. Îi bine!”.

Mama Domnica “acasă” la Costain Brâncuşi

Am întrebat-o când am plecat din Hobiţa, în timp ce ne îndreptam spre Baia de Aramă, când a fost ultima dată la Sfânta Mânăstire Tismana. „-Nu mai ştiu mumă. Cân eram mai cinără, veneam la Tismana şi lucram cu ziua la padure. Adunam crengi uscate şi câştigam câţiva bănuţi de la padurari. Dacă mata vrei mergem şi la Mânăstire şi aprindem şi-o lumină pentru Maria Latareaţa”. „Bine Mamă Domnică, cum să nu, aşa facem!”…

Mama Domnica lângă racla cu Sfântul Nicodim de la Tismana

O lumină şi o rugăciune pentru sufletul Mariei Lătăreţu

La Tismana la Sfânta Mânăstire ne-am rugat, am vorbit cu măicuţele despre cele sfinte şi despre Călugărul Nicodim Sfântul, i-am dăruit Mamei o icoană cu Sfânta Paraschiva – ocrotitoarea izvercenilor şi o brăţară nouă cu iconiţe de purtat la încheietura mâinii, am cumpărtat tămâie bună, apoi ne-am grăbit să ajungem la Izverna unde tata Gheorghe ne aştepta cu mâncare de cartofi şi mămăligă caldă. Aici am rostit Rugăciunea domnească – „Tatăl nostru”, am mâncat şi am plecat cu braţele pline de flori de la Mama Domnica dar şi cu sufletul încărcat de bucuria lucrului împlinit…

Domnica Trop – o comoară vie a Mehedinţiului

Pe înverzitele plaiuri ale Izvernei, în Munţii Mehedinţiului, în 1938 s-a născut Domnica Trop, un om şi un interpret desăvârşit, fiica unor oameni simpli, munteni curaţi şi aşezaţi. Dacă mulţi dintre interpreţii de muzică folclorică s-au îndepărtat de sat în favoarea oraşului, Domnica Trop a rămas credincioasă Izvernei natale coborând din munte doar la festivaluri şi spectacole, menţinând astfel vie legătura „ombilicală” cu piatra „muncelui” şi cu frumuseţea cornetului pe care adesea păştea oile.

        Copil fiind Domnica Trop s-a îndeletnicit cu treburile gospodăreşti şi cu păscutul oilor şi caprelor, fidelii ei spectatori atunci când cânta pe dealuri pentru a-şi uita amarul şi pentru a alunga lupii.

        Cu timpul s-a dovedit că vocea Domnicăi Trop este cu totul specială şi valoroasă uimindu-i pe Ion Dolănescu , Maria Ciobanu, Marioara Murărescu şi mulţi alţi slujitori ai folclorului românesc. Nu au întârziat să apară şi primele înregistrări la radio, televiziune şi imprimările pe discuri de vinil (1973), toate acestea având un impact deosebit de plăcut asupra publicului.

       De la vârsta de 27 de ani Domnica Trop a cântat necontenit la festivaluri şi spectacole însă ea a cântat de mic copil în sat şi la muncă, după cum spune chiar îndrăgita interpretă: „Cântam ca să nu vină lupii la oi…”

       Pentru a caracteriza creaţia muzicală a distinsei Doamne a cântecului mehedinţean am să citez două versuri din opera lui T. Arghezi: „ Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite

                                                                        Eu am ivit cuvinte potrivite….”. La fel ca poetul citat Domnica Trop a ticluit cuvintele deosebit de melodioase ale graiului ei din munte făurind nestemate ale folclorului mehedinţean şi românesc totodată. Cântecele sale par a fi născute din izvorul limpede cu apă bună al muntelui, din mijlocul pădurilor de fagi şi liliac, din pieptul plin de dor al omului simplu din popor. Autenticitatea cântecelor sale este de netăgăduit, acestea au apărut ca expresie a diferitelor întâmplări prin care omul Domnica Trop a trecut de-a lungul vieţii. După cum mărturisea Domnica Trop doina „Fire-al naibului de deal” (cântecul ei preferat) este consacrat dealului din faţa casei sale pe care trebuie să-l urce şi să-l coboare chiar şi acum la bătrâneţe. Artista surprinde în creaţia sa lirică idila sătească a tinerilor iubiţi, în cântece precum: „Sara când răsare luna”, „Şarpe, şarpe din dudău”, „Eu pe deal mândra pe vale” etc. De asemeni cântecele sale sunt pline de descrieri plastice care ne aduc fresce din lumea nepieritoare a satului: „Sara când răsare luna/ Aud scârţâind fântâna/ Mândra-mi face semn cu mâna…”, „ Eu pe deal mândra pe vale/ O cunosc din depărtare/ Pe mersul picioarelor/ Pe rotatul poalelor..”. Întâlnim în cântecele Domnicăi Trop comparaţii din sfera satului („S-o legat de noi un drag/ Ca fasuiu pe arac..” , „Nu pripi la măritat/ Ca floarea la scuturat..” etc.), poveţe şi sfaturi („Dar şi doru-i mare câne/ Peste câte dealuri vine/ De se bagă-n sân la mine…”, „Fetiţă de om bogat/ Nu pripi la măritat/ Ca floarea la scuturat,/ Floarea mai înfloare-o-dată/ Dar tu nu te mai faci fată..”, „Toată boala îşi are leacu’/ Dar dragostea-i dată dracu’/ Numai al de te iubeşte/ Ăla te şi lecuieşte..”). La o simplă analiză a cântecelor Domnicăi Trop ascultătorul va regăsi : cornetul, „gealul”, săstul, lunca, oile, fagul, liliacul, mândra, nana etc., aici mineralul, regnul animal şi cel vegetal îşi dau mâna spre a schiţa o radiografie a satului de munte.

         Domnica Trop a adus la cunoştinţa publicului şi o variantă deosebită a bocetului de priveghi: „Zorile”, specific Mehedinţiului de munte, Gorjului si Banatului de munte: „ Cocoşei negri cântară/ Zorile se revărsară…”, imaginea iniţială a cocoşilor negri ilustrând vestitorii Morţii. Nu-i este necunoscut Domnicăi Trop nici descântecul de care face uz în cazul deochiului.             

         Pe lângă toate acestea ceea ce impresionează o dată în plus la artistă este costumul popular de o înaltă frumuseţe, cu motive geometrice şi florale, coloritul ciupegelor si opregelor. Domnica Trop poartă costumul tradiţional cu mândrie şi demnitate. La festivităţile la care cântă îmbrăcată în costumul de Mehedinţi pare a fi o crăiasă coborâtă din munte pe fir de apă şi cânt.

        În zona din care provine, dar şi în întreaga lume a folclorului românesc Domnica Trop este o legendă vie, fiind considerată o voce rară chiar în Europa. Tot talentul, harul şi vocea de neuitat Domnica Trop le-a dublat cu o curăţenie sufletească proprie munteanului credincios, rezultând un om desăvârşit, o bijuterie inestimabilă a poporului nostru cu care ne putem mândri oriunde în lume.

Marinică Şchiopu – com Gemeni

19.11.2011

5 Comments

  • Dragii mei,a fost un regal articolul si de fapt intreg periplu vostru la Festivalul “Maria Lataretu” impreuna cu Muma Domnica,Si eu o apreciez FOARTE!!! Ea e adevarata asa cum era si Privighetoarea ,la aniversarea careia v=-ati dus.Ai talent literar nu gluma Dane.Cauta=te ca iese sigur ceva de aici.Va imbratisez pe toti trei( aici e vb si de Maria) cu drag,Monica

  • This page appears to get a good ammount of visitors. How do you advertise it? It offers a nice individual twist on things. I guess having something authentic or substantial to talk about is the most important thing.

  • Eu o cunosc pe Muma Domnica că era din sat de lângă noi. Am plecat de mai bin de 30 de ani deacasa din ro iar de cn am gasit situ asta o reascult si plang untruna. Felicitari pentru munca pe care o faceti nu-mi dan gand ca o sa reascult pe Muma mea iubita aci pe net. MARIE MARIE IA SPUNEMI TU MIE… DIVIN!… Costica din Prejna

  • of doamne ce frumos mai canta!….

  • O mare artistă, una din persoanele care m-a făcut întodeauna să fiu mândră că sunt româncă şi mai ales, că sunt din Selişte, com. Izverna.

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!