Ritual, iniţiere, cântec şi vindecare la Muzeul de Artă Drobeta Turnu Severin

“Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos.” PLATON

Ştirile RTS – prieteni care au răspuns “prezent” la eveniment

Ştirile Tele2 Drobeta – prieteni la fel de spontani şi de atenţi la gesturile artistice autentice

Miercuri 23 noiembrie 2011 la Muzeul de Artă din Drobeta Turnu Severin, cu sprijinul direct al doamnei doctor în istorie Maria Bălăceanu – directorul acestei instituţii, s-a petrecut un fapt cultural simplu şi plin de adânci semnificaţii. S-au lansat două cărţi despre Maria Lătăreţu – “Privighetoarea nepereche”, două filme documentare (oare cine mai are timp şi bani în România de azi să mai facă filme documentare şi mai ales pe cine mai interesează?) şi un CD cu vreo 20 din cele mai cunoscute cântece ale artistei. A venit de la munte, aducând cu ea şi cei 73 de ani, înnotând la propriu printr-o ceaţă rece şi groasă ca lâna sau ca laptele de oaie, să-i fie alături la aniversarea a 100 de ani de la naştere – Mama cântecului mehedinţean Domnica Trop.  Domnia-Sa a avut în stânga pe Luciana Maria Ene – laureata Festivalului internaţional de folclor “Maria Lătăreţu” din acest an jubiliar şi în dreapta pe Oana Pîrvan din Ponoare – artistă consacrată  ca păstrătoare şi continuatoare a tradiţiilor populare mehedinţene. Oana Pîrvan  cu modestie, tenacitate şi inteligenţă a preluat cu responsabilitate ştafeta tradiţiei populare autentice de la Mama Domnica Trop conducând azi un colectiv şi un atelier de creaţie populară la doar 7 kilometri de Izverna.

Ultimul CD al Oanei Pîrvan – o urmaşă fidelă a tradiţiei Academiei “Domnica Trop” din Izverna.





Un om curajos – originar din Crăguieştii Mehedinţului – Dorin Brozbă, dimpreună cu alţi oameni curajoşi şi responsabili de prin părţile Gorjului (Ioana Lătăreţu nora marii artiste sau Dr Dumitru Hortopan – directorul Muzeului judeţean Gorj) aduc câteva elemente de referinţă menite ca, în peisajul pseudo-cultural din ce în ce mai sordid ce defineşte societatea românească de azi, prin opoziţie cu falsul şi boala sufletească din ce în ce mai evidentă, să contribuie la restabilirea ordinii sufleteşti fireşti în societatea contemporană.

Cele două cărţi dedicate Mariei Lătăreţu întocmite cu migală de Dorin Brozbă nu înseamnă la prima vedere sau la o apreciere superficială, decât alte “două cărţi” ce se vor alătura poate, miilor de cărţi aflate pe rafturile librăriilor şi care vor aştepta cu sfială şi în tăcere ziua în care vor fi împachetate într-o cutie pe care scrie “retur” aşa cum se-ntâmplă cu multe altele scrise de dragul de a fi numele cuiva pe o copertă şi care vor deveni inevitabil maculatură. La o căutare mai atentă însă, între coperţile lucioase şi frumos întocmite, vom descoperi că domnul Dorin Brozbă, cu meticulozitatea unui specialist în amprente sau a unui căutător de aur, pune alături fragmentele potrivite recreării Realului Normal.

Cartea care ne-a readuce pe Maria Lătăreţu nu conţine doar fotografii şi poveşti din viaţa ei ci chiar cântecele ei – o parte – folositoare acelora ce se decid să-i urmeze vocaţia de vindecător de suflete. “O carte extrem de rară” ar spune cineva dumirit dintr-o dată, şi care ar avea perfectă dreptate!…

Dorin Brozbă – un om glumeţ şi pus pe şotii dar un iniţiat la rândul lui, cunoaşte că taina cântecului şi a muzicii populare ne poate pune în rezonanţă cu energiile divine ce se pare că ne-au abandonat şi, care mai ştie că nu ORICE muzică poate face asta ci doar muzica celor ALEŞI.

Dorin Brozbă poate fi considerat discipolul celor care au ştiut că muzica, mai mult decât orice altă artă, poate schimba soarta omenirii – Pitagora, Aristotel sau Platon. Aceşti gânditori mereu proaspeţi azi, au ştiut încă de-atunci că muzica autentică generează în suflet linişte şi armonie  sau că în corp normalizează funcţiile fiziologice – mintea întoarcându-se pe calea cântecului acolo unde îi este locul – în inimă. Ulterior, din armonie şi echilibru se naşte mai apoi iubirea – instrumentul care înlătură ego-ul şi care ne deschide ochii spre Sinele uitat sau spre Dumnezeu.

Spiritualitatea românească autentică a început iată, să se dilueze precum un pahar cu vin adăpat cu prea mult sifon- adică, abia dacă mai găsim urme, firimituri de tradiţii româneşti sau de folclor autentic.  Dorin Brozbă adună cu pasiune şi migală astfel de preţioase “firimituri” şi le aşează acolo unde le este locul meritat.

Dorin Brozbă este asemeni unui ajutor de chirurg ce se pregăteşte a repara sufletul şubrezit şi bolnav al poporului român. El ştie că muzica adevărată vindecă şi s-a decis, acum – până nu e prea târziu, să aducă la lumină aceste “cioburi”, aceste instrumente puternice de vindecare de suflet bolnav, uitate din păcate  – muzica populară autentică. În anii trecuţi ne-a adus aminte de Maria Apostol, de Filofteia Lăcătuşu; azi ne aduce aminte de Maria Lătăreţu şi de Domnica Trop. Nu e cazul a înşira toate gesturile făcute de-a lungul anilor de acest om modest, nici nu i-ar face plăcere pentru că detestă laudele ieftine, importantă e doar semnificaţia lor.

Regina cântecului mehedinţean – Mama Domnica Trop şezând pe scaunul Preşedintelui României – aflat în Muzeul de Artă, alături de domnul Dorin Brozbă şi de doamna dr. Maria Bălăceanu – gazda evenimentului – directorul instituţiei.

Este aşadar, această întâmplare petrecută  într-o zi friguroasă de noiembrie la Severin chiar plină de “adânci semnificaţii” sau sunt doar alte vorbe goale înşirate de dragul umplerii spaţiului tipografic?

Să vedem. Mai întâi, pentru a da un răspuns cât mai bun cititorilor noştrii curioşi, este necesar să spunem că în galeria ştiinţelor umane a apărut o ştiinţă nou-nouţă – psihoistoria. Aceasta foloseşte o pluralitate de metodologii (psihanaliza de ex)  căutând să înţeleagă motivaţiile fenomenelor şi faptelor grupurilor mari de oameni – cum ar fi naţiunile bunăoară, petrecute în istorie.

Doritorii, care vor să aprofundeze informaţiile din această zonă, pot afla mai multe de la  figurile cele mai cunoscute ale acestei noi ştiinţe-  Lloyd DeMause, David R. Beisel, Paul H. Elovitz, Henry W. Lawton, Bruce Mazlish, Howard F. Stein, Robert Liris sau de la românul Ştefan Borbely.

Un  psihoistoric şi antropolog des citat în lucrările de specialitate referitoare la folclor este Dr.Giacomo Verani  de la Universitatea din Perugia. Acesta a studiat mai bine de 28 de ani folclorul din Balcani – cu precădere doina românească. Concluzia studiilor domniei-sale este că, din punct de vedere fonetic, doina românească îmbină plânsul omului cu urletul de singurătate al lupului. Romanii – nu doar hoţi de aur sau teritorii dar şi admiratori necondiţionaţi ai muzicii dacilor (“daoii” sau “lupii” cum îi numea Strabon) – vorbeau despre cântecele acestora ca fiind “cântecele lupilor”. Şi deloc întâmplător, dacii aveau ca steag o căpăţână de lup înfiptă într-un toiag ciobănesc instrument ce scotea în mişcare sunete asemănătoare urletului sfâşietor al lupului.

Cercetătorii specializaţi în ştiinţele comportamentale sau ale biopsihologiei europeni şi americani au observat că “plânsetul” lupului cu tonalităţile lui are o puternică influenţă asupra psihicului uman. Poate că nu întâmplător unul din primele animale domesticite şi devenit ulterior “cel mai bun prieten al omului” a fost lupul (“lupul” este dintr-o mulţime de motive – cercetate şi expuse riguros de Mircea Eliade, cel mai important totem al poporului român). Armonia acestor sunete, similare cu cele regăsite în doinele ţărăneşti autentice stimulează intens zonele emoţionale ale creierului – sistemul amigdalian sau limbic – de curând revelat şi înţeles de cercetători. La nivelul amigdalei cerebrale de exemplu, (considerată în urmă cu vreo 20 de ani în cărţile de anatomie un “organ a cărui funcţie nu poate fi precizată” ) s-a stabilit că există zone în care neuronii comunică cu sistemul imunitar – marele nostru doctor interior. Aşadar doina ajunge pe această cale direct la domnul “doctor” cu care ne-a “dotat” încă de la naştere Marele nostru Creator. Ascultarea acestor armonii sonore are puternice influenţe asupra hipotalamusului şi ariilor parietale – zone împlicate în controlul conştient sau subconştient (imunitar) evidenţiate printr-o creştere semnificativă a neuro-hormonilor plăcerii sau “recompensei” – fapt care se mai întâlneşte doar atunci când iubim intens sau în timpul orgasmului. Explicaţia oamenilor de ştiinţă, uimiţi în faţa efectelor doinelor româneşti (fenomen care se mai întâlneşte doar la unele compoziţii muzicale bantu africane sau amer-indiene), este legată de reacţia creierului omenesc în faţa urletului de singurătate al lupului – declanşarea elementelor de auto-protecţie. În paralel cu creşterea sensibilităţii sufleteşti şi a capacităţii de comunicare/empatizare a celui ce ascultă o doină românească, cercetătorii ruşi au constatat şi un alt efect surprinzător: stimularea/creşterea cu peste 20% a capacităţilor extrasenzoriale ale creierului uman – hipnoza şi telepatia sau comunicarea la distanţă (activarea zonelor fronto-temporale responsabile de voinţă şi de puterea hipnotică). Tot ruşii au stabilit că ADN-ul nostru sau păstrătorul informaţiilor secrete ce privesc viaţa noastră, aflat în nucleu şi care dansează la propriu în apă, este sensibil la cuvinte, la sunete sau la simboluri. El poate genera aşa cum spunea eminetul cercetător al creierului academicianul şi profesorul universitar doctor, general în rezervă – Dumitru Constantin Dulcan- celebrele punţi Einstein- Rosen – sau acele “mini- găuri negre” care fac posibilă comunicarea spontană între fiinţe vii aflate la distanţe astronomice. Şi tot ADN-ul astfel stimulat/activat poate aduce în trupul nostru vindecarea…

Doina românească este aşadar un puternic instrument de vindecare după părerea acestor specialişti  care vin iată! – să confirme după 2000 de ani cele afirmate de Platon în “Dialogurile lui Socrate cu Charmides”: dacii vindecau mai întâi sufletul folosind cântece sau cuvinte potrivite sau farmece (“farmacie”, “farmacon” în greceşte înseamnă “leac” sau medicament) – practici cunoscute dar ne-aplicate în Helada preocupată doar de tratarea corpului contra-cost (“medicina-afacere”). “Părintele medicinei” grecul Hipokratikus din Kos cel care a învăţat arta vindecării de la tracul Herodikus, a călătorit se pare chiar aici la Drobeta (la fel ca un alt mare discipol al lui celebrul Paracelsius) –  iar unul din copii lui – viitor medic şi el purta numele steagului dacic şi simbol al medicinei peste veacuri: Drako.

Dacii – consideraţi pe nedrept analfabeţi sau barbari, au înţeles că ei nu au fost creaţi separaţi de Cosmos şi de aceea legile lor, pe care le cântau pentru a nu le uita, îi îndemnau să se integreze în Unitate sau Real. Prima şi cea mai importantă lege pe care o respectau era cea a armoniei sau  echilibrului sau a măsurii “în toate cele”.

Ca să dăm un exemplu mai puţin cunoscut de cititorii noştrii, Orpheu – preot şi profet, – Marele Mag al dacilor, a început să vindece persoanele bolnave plecând de la premisa că muzica sau cântecul (sunetele, vorbele potrivite sau farmecele) erau importante calităţi şi podoabe ale sufletului pentru că acestea erau cele mai apropiate de Armonia divină, de echilibrul sinonim astfel cu sănătatea (“sănătatea” nu este absenţa durerii sau a bolii, aşa cum am fost noi obişnuiţi). Iniţiera în misterele orfice însemna creşterea gradului de conştientizare (evoluţia omului pe verticală) spre deosebire de profanii mânaţi doar de acumulările materiale (creşterea pe orizontală) iar acesta era chiar simbolul/semnificaţia crucii dacilor. Iniţierea (cântată sau in-cantată) în tainele magiei dacilor însemna eliberarea de orice frică sau “de urât” şi aceasta se confirma / îndeplinea prin botezul în apele Dunării sau ale râului Naparis.

“Doinele sunt considerate de către specialiştii muzicologi contemporani singurele genuri melodice folclorice româneşti care îşi au originea în spaţiul carpato-dunarean al dacilor şi, totodată, singurele care nu au influenţe majore provenite din alte zone culturale străine Daciei” afirmă specialiştii etnologi.

Pentru a înţelege şi mai bine importanţa cântecului popular românesc autentic să amintim cititorilor noştrii şi faptul că  în perioada 28 Septembrie – 2 Octombrie 2009 s-a desfăşurat la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, cea de a patra Sesiune ordinară a Comitetului Interguvernamental al Convenţiei UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Unul dintre principalele puncte al agendei acestei reuniuni l-a constituit  acceptarea, de către Comitet, a elementelor de patrimoniu imaterial pe cele două Liste ale UNESCO, “Lista Reprezentativă” şi “Lista de Salvgardare Urgentă”. România a pregătit, pe parcursul anului 2008, un dosar de candidatură în vederea înscrierii pe “Lista Reprezentativă”, astfel încât, în cadrul sesiunii care a avut loc în data de 1 octombrie 2009 – „Doina” – element de patrimoniu cultural imaterial reprezentativ pentru teritoriul ţării noastre – a fost acceptată pe “Lista Reprezentativă” de patrimoniu cultural imaterial, constituind al doilea element, după înscrierea „Ritualului Căluşului”, aflat deja în aceasta listă.

Se ştie de-acum că doina românească poate de exemplu trata o mulţime de boli: nevroze (societatea contemporană este intens “nevrozată” de tembeliziune), de insomnii, de obsesii, de oboseala nervoasă, de hipertiroidia generată de stres sau doina poate ameliora disfuncţiile sexuale generate de suprasolicitare.

Există azi în lume institute de cercetare şi sanatorii unde se foloseşte intens această muzică. Aici se tratează cu succes stresul, astenia fizică şi psihică, durerile de cap, migrenele (care necesită tratamente din ce în ce mai scumpe), depresiile (românii au devenit din cauza crizei “campioni” la numărul de internări pentru depresie dar şi la cel al sinuciderilor), hipertensiunea arterială, tulburările de ritm cardiac, boala Altzheimer sau Parkinson, folosindu-se muzică autentică românească.

Unul din organizatorii evenimentului severinean – Dan Alexoae – cel care de câţiva ani urmăreşte atent modul în care media – în special televiziunea – ar putea fi de folos în procesul de vindecare, a povestit invitaţilor prezenţi la eveniment, cum Domnica Trop, internată pe patul de spital în secţia Diabet, a început să cânte iar bolnavii de cancer din saloanele învecinate, schilozi, fără păr din cauza citostaticelor sau cu ace de perfuzie înfipte în braţe, au început uşor-uşor să vină spre salonul ei, să joace cu paşi mici sau doar să plângă. Sau cum, aflată în salonul 332 – terapie-intensivă al secţiei cardiologie Severin, când a început să cânte într-o seară, o pacientă aflată cu masca de oxigen pe faţă din cauza unei insuficienţe cardio-respiratorii, s-a ridicat în şezut, şi-a dat jos masca şi … a uitat să şi-o mai pună la loc!… Fapte Reale cu Mama cântecului nostru mehedinţean Domnica Trop din Izverna.

Dan Alexoae şi Nicolae Sfetcu administratorul portalului www.drobetaturnuseverin.net

Ar mai fi util de ştiut că cercetătorii fenomenului au stabilit condiţiile necesare pentru ca doina să fie terapeutică. Iată câteva din aceste condiţii îndeplinite în totalitate de Domnica Trop aflată ea însăşi pe patul de spital: cântecul să fie vechi, să fie generat de oameni iniţiaţi care să fi respectat regulile de puritate morală consacrate de vechi magi, să nu fie acompaniat de instrumente stridente cum sunt cele cu clape (introduse de guristele cu pretenţii de folcloriste ca “elemente de noutate”), să conţină sunete prelungi, să fie ascultat într-o cameră mică fără ecou, la volum mic, nu la căşti şi fără să nu interfereze cu alte sunete (cameră uşor obscură care să ofere condiţii de intimitate şi relaxare totală).

Regăsim, iată exact terapia sufletului practicată de strămoşii românilor adică de magii daci dar şi de ţăranii – descendenţi ai dacilor – cum ar fi Domnica Trop sau Maria Lătăreţu.

Dan Alexoae  – cel care o protejează şi cel care are grijă de sănătatea Mamei Domnica de aproape un an de când a re-descoperit-o, a realizat la rândul lui un film documentar în care desluşeşte câteva din motivele pentru care Domnica Trop poate fi considerată un Mag autentic descendent direct din Magii daci de odinioară.

Unul din motive ar fi faptul că, asemeni dacilor,Domnica Trop dar şi Maria Lătăreţu-  nu cunoaşte scrisul – “cel ce leneveşte memoria – care este esenţa sufletului” cum spunea Socrate –mare iubitor al dacilor. Un altul ar fi faptul că ea a învăţat să cânte pentru a-şi învinge frica de … lupi. Frica de lupi a fost asimilată în istorie cu frica de moarte şi acesta poate fi un bun motiv pentru care dacii plecau la luptă însoţiţi de dragonii lor –capete de lupi şuierătoare înfipte într-un toiag ciobănesc. Domnica Trop a fost şi mai este încă, o femeie simplă care a păzit oi şi capre pe dealurile Izvernei şi pe care le apăra cu îndârjire de atacurile lupilor pe care a reuşit să-i domine cu cântecele ei. Locul naşterii sunetelor, a vorbirii sau al cântecului este gâtul – “angustus” cum era denumit de latini care este nu doar defileul mâncării sau al aerului spre interiorul trupurilor noastre ci şi şi “patria “ angoasei sau a fricii de moarte. Domnica Trop – cea care şi-a învins frica de lupi dar şi de moarte (“ce-am iubit să fie-al meu şi să mor cân oi vrea eu” spue ea într-un cântec superb) a cântat “la spinarea omului” cu mâna ei blândă, caldă sprijinită de grumazul (gâtul) acestuia. Şi un alt motiv care o consacră definitiv ca magician al sufletului românesc autentic pe Domnica Trop, a fost acela că ea, aşa cum spuneam, a respectat cu sfinţenie normele morale, tradiţia sau portul popular străvechi– ea şi-a păstrat soţul gelos, beţiv şi violent (acum un om cuminte şi stent cu ea), şi-a păstrat nealterate straiele cu însemnele tainice moştenite din vechime şi a cântat doar cântecele “primite de la Dumnezeu”.  Oare câte “folcloriste” contemporane mai pot afirma că îşi păstrează măcar soţul, darămite alte reguli morale –cum ar fi portul popular în viaţa cotidiană aşa cum a făcut Domnica Trop?

În societatea tradiţională românească de odinioară – precum cea ţărănească despre care facem vorbire aici, omul respecta cu sfinţenie regulile exterioare bucurându-se în acelaşi timp de o deplină libertate de creaţie interioară – aceea care îl ajuta la regăsirea sau la păstrarea echilibrului/armoiei cu sacrul sau cu spaţiul real adevărat în care vieţuia. Ţăranul român îşi trăia astfel direct viaţa participând la misterele sale şi nu prin intermediari aşa cum se întâmplă în prezent când stă ca o vită cu ochii fixaţi de ecranul televizorului. Ţăranul român cultiva altă dată frumosul în relaţie directă cu binele şi utilul. Domnica Trop a compus doine dar şi haine frumoase încărcate cu simboluri aducătoare de minte bună utile vieţii ei domestice cotidiene.

Azi, în societatea românească, asistăm cum mediocritatea, snobismul, culorile stridente şi inutile, muzica şi cuvintele fals potrivite de folcloristele de ocazie, cuvinte “ce din coadă au să sune” cum le definea Eminescu – mare iubitor de daci şi de românism autentic,  sunt doar elemente decorative la fel ca viaţa sterilă, stearpă trăită de foştii ţărani deveniţi azi orăşeni pârâţi.

Din păcate, asistăm de fapt, la separarea de mediul natural, asistăm la destructurarea grupurilor sociale şi în special a ceeace se cheamă încă “satul românesc”. Cultura tradiţională a fost şi este încet- încet înlocuită de cultura comercială mercantilă şi facilă promovată de televizor şi generatoare doar de kitsch.


Apariţia televizorului în casa ţăranului a condus, aşa cum spuneam mai devreme, la rărirea practicării obiceiurilor strămoşeşti, la scăderea respectului pentru înaintaşi, la izolarea familiilor de comunitate, la indiferenţă, la neajutorare indusă.

Cultura “modernă” poluată de creaţiile de tip manelistico-hăhăială televizionistă – gen “vacanţa mare” sau de creaţiile de divertisment ieftine pline doar cu fete dezgolite, poate fi regăsită fie în politică, fie în existenţa cotidiană a fiecăruia dintre noi. Viaţa reală  a fost înlocuită de viaţa trăită virtual sau prin “procură” de alţii la televizor (“guma de mestecat a popoarelor”). Realul a fost înlocuit de falsuri, de surogate, de imitaţii făcute de mântuială şi de cea mai proastă calitate.  Într-un cuvânt de Minciună. Iată care sunt parametrii în care poate fi interpretat gestul domnului Dorin Brozbă şi rostul cărţilor scrise de domnia-sa.

Maria Lătăreţu ne umple încă sufletul cu doinele ei cântate pe malul Jiului iar Domnica Trop ne aduce alte doine reparatoare de suflet din satul său cu apă bună de izvor – Izverna.

Ascultând, la Muzeul de Artă din Drobeta Turnu Severin, pe cele două femei cântând – una plecată în urmă cu aproape 40 de ani la cele veşnice dar prezentă şi ea datorită domnului Dorin Brozbă, alta încă VIE – Domnica Trop, personal am avut strania senzaţie că îi aud chiar pe ei, pe dacii noştrii uitaţi, cântând.

Strămoşii noştrii trăiesc încă iar Domnica Trop este parcă venită chiar de pe Columna lui Traian din centrul Romei. Acolo dacii sunt arătaţi lumii întregi cu lanţuri la mâini şi picioare – imagine care ne-a convins că suntem aşa, adică sclavii tuturor musafirilor veniţi de aiurea, de mai bine de 2000 de ani. Domnica Trop în simplitatea şi sfinţenia ei de ţărancă neştiutoare de carte din Izverna, ne arată o altă realitate: aceea că lanţurile lui Apolodor din Damasc sculptate pe trupurile şi pe minţile noastre de fapt NU EXISTĂ!…

Miercuri 23 noiembrie, la Muzeul de Artă din Drobeta Turnu Severin, la îndemnul domnului Dan Alexoae, Domnica Trop a cântat ultimul cântec compus în urmă cu câteva săptămâni şi care ar putea fi considerat cu uşurinţă “cântecul de adio”. Nu sunt vorbe cinice acestea – cinică este pensia pe care statul român i-o acordă Mamei cântecului popular din Mehedinţi Domnica Trop – 33,5 lei!…

Iată aşadar, câteva doar, din motivele pentru care se poate afirma fără riscul de a greşi că la Muzeul de Artă din Severin, miercuri 23 noiembrie, s-a întâmplat “un act de cultură simplu şi plin de  adânci semnificaţii”…

Mulţumiri doamnei doctor Maria Bălăceanu – gazda care a aceptat imediat ca Mama Domnica să-şi odihnească genunchii obosiţi de Regină chiar pe scaunul care a aparţinut Preşedintelui României, mulţumiri domnului Dorin Brozbă pentru că nu şi-a uitat originile şi pentru munca pe care o desfăşoară, mulţumiri domnului Dan Alexoae – unul din organizaotori şi cel ce a făcut posibilă prezenţa Mamei Domnica Trop la acest eveniment dar şi, nu în ultimul rând, mulţumiri tuturor instituţiilor media care au răspuns “prezent” la această întâmplare simplă…

Două generaţii de aur

Luciana Ene, Mama Domnica, Dan Alexoae şi Dorin Brozbă

Prieteni buni… fotografii de Justin Stăvaru

8 Comments

    • Ms Dan! Si eu o Iubesc pe Domnica Trop. As asculta-o Intr-una ca ma face Sa uit de Amar. Ce bine o Duceam alta data Can eram Si eu la Isverna si Ce s-a mai Ales de viata Noastra…

  • bravo Dane e minunat ca ajuti pe acest Om care merita mai mult de la romanii ei!… felicitari. D-zeu sa-ti dee sanatate tie si familiei tale!…

  • Good post. I be taught something more difficult on totally different blogs everyday. It is going to always be stimulating to read content material from different writers and observe slightly something from their store. I’d prefer to use some with the content material on my blog whether you don’t mind. Natually I’ll provide you with a hyperlink on your internet blog. Thanks for sharing.

  • 100% ROMÂNESC! Ce frumos cântă şi fetele! Sănătate pentru Domnica Trop ne aduce aminte că suntem ROMÂNI. Multe aprecieri pentru ideea acestui site. Mulţumim!

    • o femeie minunata! ms. pup pe toti de-acasa

  • Doamne Dumnezeule! Când o ascult pe femeia asta nu-mi pot opri plânsul şi lacrimile. O ascult întruna. Plâng de dorul celor de-acasă şi mă usuc de dor iar femeia asta mă înalţă până la stele cu cântecele ei. Domnule Dan Alexoae eşti un om deosebit şi îţi mulţumesc pentru că ne dai şi nouă din bucuriile sufletului tău minunat. Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc Doamne ajută!

  • Multumesc din suflet DOMNULE DAN ALEXOAE! Oiubesc enorm pe această femeie minunată. Părinţii mei o iubeau nespus de mult. A cântat la nunta lor. Să-i deie Dumnezeu zile multe şi sănătate. Şi dumneavoastră şi oamenilor cu inimă bună din Gorj care aveţi grijă de ea. Nu vă mai milogiţi de politicieni şi nu speraţi în bunătatea lor. Ei au nenorocit România şi pe noi ne-au făcut să luăm drumul pribegiei. De ce le-ar păsa lor de femeia asta amărâtă? Să v-ajute bunul Dumnezeu să aveţi grijă VOI de ea tot aşa ca până acum

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!