Leacul miraculos DOMNICA TROP

Domnica Trop, „muma cântecului popular mehedinţean”, a fost sărbătorită într-un mod cu totul aparte joi, 14 iunie a.c., pe scena de pe strada Crişan, cu ocazia lansării albumului „M-a mânat mama la vie“, album ce conţine aproape toate cântecele înregistrate până acum. Acest album a apărut ca urmare a sprijinului dat de către Dorin Brozbă, care a găsit în arhiva radio cântece care n-au mai fost pu­blicate sau care n-au fost cu­noscute de mulţi iubitori ai Domnicăi Trop. Dan Alexoae, „umbra“ mamei Domnica Trop, a fost „maestrul de ceremonie“ la această lansare, dezvăluind, încă o dată, patosul pentru tradiţie şi folclor. Domnica Trop s-a arătat încântată de faptul că, după mai bine de trei decenii, s-au găsit oamenii care să îi promoveze cântecele scrise de-a lungul vieţii.
„Mie îmi plac cân­tecele înregistrate, pentru că sunt inspirate din viaţa mea. E o mândrie că am reuşit să fac atâta lume să îmi asculte cântecele. Să ajung la acest lucru nu mi-a fost greu, pentru că m-a ajutat bunul Dumnezeu”.
Albumul, cu cele 21 de cântece, „reprezintă un leac miraculos, ce înseninează suflete, alină inimi, vindecă răni, animă iubiri neîmpărtăşite sau culege mireasma florilor de liliac a Ponoarelor pentru oameni înrădă­cinaţi definitiv pe fermecătoarele plaiuri româneşti“, spunea Dan Alexoae.
„Vă mulţumim că existaţi pentru a ne făli mereu că suntem contemporani cu «ciocârlia» munţilor din Mehedinţi”, declara, la lansare, Dorin Brozbă. Tot cu ocazia acestui eveniment, Brozbă a dezvăluit că în iulie va fi organizat la Târgu-Jiu un festival al copiilor, competiţie ce va avea loc chiar în bătătura casei de la Curtişoara, competiţie ce-i va purta numele artistei. Alături de Mama Domnica, pe scenă, au fost fiicele dumneaei, fiica şi soţia maestrului Constantin Gherghina, dar şi Oana Pârvan. „Vocea şi cântecele Domnicăi Trop definesc întreg folclorul mehedinţean. Din câte am citit şi am văzut, toţi soliştii din zona Mehedinţiului s-au inspirat de la mama Domnica şi este şi normal să fie aşa, pentru că este cel mai de seamă rapsod al nostru. Trebuie să fim conştienţi de valoarea pe care o are”, spunea Oana Pîrvan.

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!