Scântei de Apă Vie


„-Domnico acu un-te mai duci?” întreabă tata Gheorghe de sub alangaru de vie.
„-Ma duc cu domn’Dan la studio la Târgu Ziu”.
„-Bine, Domnico, du-te!” aprobă încet tata Gheorghe.
Se-mbracă pe-ndelete în costumul cusut chiar de ea apoi îşi pune cu grijă „legatura”.
„Cum zîci mata; să-mi fac nodu pe frunce sau mai bine aşa-ntr-o parte?” mă-ntreabă aşteptând răspuns cu mâna-n şold.
„Păi, pune-l cum vrei că mata îţi şade bine oricum!” îi zic.
Înainte de a pleca mama Domnica îl strigă pe tata Gheorghe şi-l roagă să-i aducă din pod nişte obiecte. Anume ştiute şi puse deoparte demult.
Îi spusesem la telefon că vom merge să ne vedem că domnul Profesor Dulcan şi că o să vorbim cu domnia-sa despre obiceiuri, tradiţii de demult, iniţiere, cântec, poezie şi multe altele.
„Mumă să vorbeşti mai bine mata că eu nu ştiu la vorbe de-ălea de oameni mari”.
„Lasă, n-ai mata grijă. Să ne-ajute bunul Dumnezeu să ajungem pe unde trebuie să ajungem. Şi vedem noi atunci cum om face”.
Ne oprim la peşteră unde umplem o butelcuţă de pământ ars, legată cu o curea de piele uscată foarte veche, cu apa ce iese din peştera Izverna.
„Vine şi Oana?” mă-ntreabă când ieşim din Izverna.
„Stăi s-o-ntreb” îi zic, apoi o sun cu telefonul pe Oana Pîrvan să văd dacă-i acasă. O găsim la atelierul ei alături de croitoreasa ei pricepută şi de fetele care brodează cocleţi pe iile albe de pânză topită.
Îi spun că mergem la Târgu Jiu la Muzeul judeţean să lansăm CD-ul mamei Domnica cu nişte cântece noi neînregistrate şi o-ntreb dacă poate să vină şi ea. Se uită cu ochi ei mari şi frumoşi spre noi ca şi cum ne-ar fi certat că o luăm dintre ciupegele neterminate dar imediast ne spune să o luăm înainte că lasă vorbă fetelor ce să facă şi ne-ajunge din urmă. Oana e topită de dragul mamei Domnica –tocmai lucra la un costul –opreg, ciupag, poale, brâu, naframă – special pentru ea.
În drum, ne oprim pentru o scurtă rugăciune lângă cutia de argint cu moaştele Sfântului Nicodim de la Tismana apoi la Hobiţa acasă la Costain Brâncuşi unde mama Domnica „îi face” vreo patru cântece. Unuia din ele – „Zorile” îi schimbă cuvintele ca şi cum l-ar fi bocit atunci chiar pe Constantin Brâncuşi! Fabulos moment!
Un puşti se uită mirat la mine văzând că-mi dau lacrimile. „Soarele ăsta ne arde şi pielea şi ochii” îi spun apoi cu vocea guturală ca să-mi vin în fire.
Înainte de a pleca din casa memorială de la Hobiţa a marelui artist, ne mai oprim odată lângă fântâna cu citură din curte unde bem apă rece apoi mama Domnica „îi mai trage o cântare” lu Costain chiar acolo lângă bunar.
Inutil să mai spun că aproape tot drumul a cântat. Cui? că nu avea nici un public în afară de subsemnatul şofer şi un puşti care ţinea o cameră şi un aparat foto în mână. Aproape aş risca să spun că îşi cânta sie însăşi. Sau cine ştie?
La Târgu Jiu am fost aşteptaţi de Dr Dumitru Hortopan directorul Muzeului Judeţean şi de Dorin Brozbă- publicist, scriitor, producător media – ce care s-au ocupat îndeaproape de re-descoperirea mamei Domnica Trop.
O mulţime de copii şi de oameni de la 7 la 70 de ani i-au cântat Marii Preotese a Sufletului Românesc şi i-au spus vorbe bune.
Cunocute artiste, deja consacrate, scriitori, poeţi, oameni de cultură au ţinut să o omagieze pe „muma cântecului popular mehedinţean”. A cântat dumnezeieşte şi Oana ajunsă în ultimul moment, spre bucuria sărbătoritei.
Am plecat din Târgu Jiu dinspre seară. Tot cântând. Lu tata Costain Brâncuşi la care rămăsese gândul mamei Domnica. Am văzut Coloana, Masa şi Poarta sacră…
Joi ne-am adunat cu fetele ei cu tot pe esplanada de pe strada Crişan să anunţăm şi severinenii de noul CD sau „placă” aşa cum îi spune mama Domnica. Puţini oameni, puţine oficialităţi dar mulţi copii – fapt care a făcut-o realmente fericită pe Majestatea Sa mama Domnica.
„-Ia uite mumă mata vezi că m-a filmează copii” îmi şopteşte la un moment dat arătând cu toiagul spre copii care aveau ochii lipiţi de telefoane şi de aparatele de filmat.
De fapt era vorba de câteva clase de copii mobilizate de admirabila profesoară de română de la Şcoala nr 2- Minerva Şfrenţ care a dorit să le predea copiilor o lecţie despre doină … altfel.
Sâmbătă am plecat dis de dimineaţă la Mârghia de Sus, un sat cu case mici şi oameni modeşti de lângă Piteşti.
Aici distinsul Profesor universitar doctor, neurolog şi psihiatru, general în rezervă doctor, scriitor şi filozof, cunoscut ca autor al celebrei „Inteligenţa materiei” academicianul Dumitru Constantin Dulcan a inaugurat în căsuţa în care s-a născut un mic muzeu memorial unde sunt expuse cărţile domniei sale dar şi diplome primite de la marile universităţi, de la preşedinţi de stat, etc…
La câţiva kilometrii de sat, în mijlocul pădurii într-o poiană tainică, alţi profesori, artişti, studenţi s-au adunat în jurul Profesorului pentru a discuta, pentru a întreba, pentru a asculta răspunsurile unui iniţiat despre viaţă, moarte trecut şi viitor.
Aici mama Domnica a cântat invitaţilor şi domnului Profesor câteva doine, apoi a împlinit un ritual simplu străvechi de predare a ştafetei cântecului de la munte Oanei Pîrvan care a interpretat şi ea absolut admirabil o doină cântată altă dată de mama Domnica.
Inutil să spun că majoritatea celor prezenţi, inclusiv domnul Profesor aveau lacrimi de bucurie în ochi pentru că s-au aflat prezenţi alături de acest Munte de Aur al românilor pe nume Domnica Trop.
Înainte de a ajunge acasă la tata Gheorghe, ne-am oprit la Şcoala generală 2 – unde am continuat – cu mama Domnica la catedră, lecţia de română. Tema: „Doina românească”.
Admirabila profesoară Minerva Şfrenţ a prezentat-o elevilor pe Mama Domnica apoi aceasta a interpretat o doină, apoi un cântecel apoi în că unul şi tot aşa aproape două ore. Câţiva copii iubitori de cântec popular au ţinut să-i cânte şi ei Mamei Domnica şi au vorbit cu ea la fel cum ai vorbi cu o bunică dragă…
La Izverna, puii au zburat de sub cloţă s-o-ntâmpine pe muma lor. Tata Gheorghe sub alangaru de vie rămas acolo nemişcat parcă de-o săptămână, ne aştepta cu ouă şi brânză friptă. Şi cu apă rece din izvorul cu Apă Vie al Izvernei…

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!